Placă tratată termic (calită și revenită): De ce planitatea revine?
Care este rolul acestui suport?
Trei funcții, iar cea mai subțire caracteristică le susține pe toate.
Placa verticală susține geamul. Partea de asamblare trece prin deschidere, deci geamul trebuie să aibă dimensiunea și poziția exacte, iar placa din jurul lui trebuie să rămână suficient de plană pentru ca partea de asamblare să nu se blocheze la introducere. Pereții geamului sunt cea mai subțire zonă metalică din piesă, ceea ce îi face cel mai sensibili la orice proces care are loc înainte și după tăiere.
Flanșa de bază localizează suportul. Aceasta se sprijină pe suportul mașinii, deci partea sa inferioară este suprafața de montare, iar treptele interne poziționează suportul față de o caracteristică de asamblare. Dacă flanșa nu este plană, suportul se balansează și fiecare măsurătoare efectuată pe mașină se face față de o referință în mișcare.
Duritatea asigură rezistența la uzură. Piesa este călită și revenită până la duritatea specificată în desen, motiv pentru care nu se deformează în timpul utilizării și pentru care marginile geamului își păstrează forma după ce partea de asamblare a trecut prin ele de câteva mii de ori.
De ce o placă subțire este cel mai greu de menținut plană după tratamentul termic?
Materialul brut deja conține tensiuni înainte ca cineva să atingă vreo mașină
Bara laminată sau trasă ajunge cu tensiuni interne încorporate prin laminare și răcirea care au produs-o. Prelucrarea prin așchiere elimină material doar de pe o singură parte, ceea ce dezechilibrează acele tensiuni, iar piesa se deformează în momentul în care tăierea le eliberează. Într-un bloc gros, deformarea este absorbită de secțiunea rămasă și nu se observă nicio modificare măsurabilă. Într-o placă de câțiva milimetri grosime, aceeași eliberare provoacă îndoirea piesei.
Din acest motiv, prima operație efectuată asupra unei plăci subțiri are mai multă importanță decât ultima. Dacă materialul brut este semifinisat cu un adaos uniform și i se permite să se deformeze înainte de tăierile finale, deformarea are loc în timp ce mai există încă material de eliminat. Dacă piesa este prelucrată până la dimensiunea apropiată de cea finală într-o singură trecere, deformarea are loc după ultima tăiere, când nu mai rămâne niciun material pentru corecție.
Tratamentul termic eliberează și reordonează acele tensiuni
Tratamentul termic de călire și revenire este un ciclu termic controlat și reprezintă, de asemenea, cel mai intens eveniment de solicitare mecanică pe care piesa îl va suferi vreodată. Piesa este încălzită, apoi răcită rapid pentru a forma structura dură, după care este revenită până la duritatea specificată în desen. Fiecare dintre acești pași permite reorganizarea tensiunilor interne, iar piesa se deformează ușor în timpul acestui proces.
Această deformare nu constituie un defect al tratamentului termic. Este un comportament natural al materialului și este previzibil doar în sensul cel mai general, în ceea ce privește direcția sa. Ceea ce poate fi controlat este dacă mai rămâne o operațiune de prelucrare mecanică de efectuat după producerea deformării.
Operațiunea de finisare reechilibrează din nou tensiunile interne, iar piesa se deplasează atunci când dispozitivul de fixare este eliberat.
Prelucrarea fețelor de referință după revenire este ceea ce asigură poziționarea plană a suportului, dar însăși această prelucrare reprezintă un eveniment de solicitare mecanică. Îndepărtarea unui strat subțire de material de pe o față, în timp ce cealaltă față rămâne netocmită, modifică din nou echilibrul tensiunilor, iar piesa poate ceda elastic imediat după eliberarea dispozitivului de fixare.
Aceasta este motivul pentru care o placă prelucrată are două valori ale planității: una măsurată în timp ce piesa este fixată și alta măsurată când piesa este liberă. O singură trecere finală intensă pe o placă subțire va produce o piesă care pare perfect plană pe mașină, dar care nu pare plană pe o placă de verificare la douăzeci de minute după aceea; clientul vede doar a doua valoare.
Forța de fixare îmbunătățește aparent rezultatul măsurătorii
O placă subțire este ușor de fixat în poziție plană, deoarece forța de fixare este mai mare decât rigiditatea materialului. O menghină, un set de cleme cu profil scăzut sau chiar un dispozitiv magnetic vor presa o placă curbată în contact cu masa, iar fiecare măsurătoare efectuată în această stare descrie fixarea, nu piesa.
Consecința practică este că planitatea trebuie verificată cu piesa liberă, pe o placă de verificare, folosind un indicator cu cadran sau un compas de înălțime, iar verificarea trebuie repetată după ce piesa a fost lăsată să se stabilizeze, nu imediat după desfixare, când materialul încă se află într-un proces de revenire elastică.
Ce face o fereastră unei plăci subțiri?
Pereții ferestrei sunt cea mai subțire secțiune și vibrează
Tăierea unei deschideri dreptunghiulare într-o placă lasă patru pereți înguștați, iar acești pereți au o rigiditate mult mai mică decât placa înainte de realizarea ferestrei. Un freză care lucrează de-a lungul lor îi împinge în loc să le taie, iar peretele revine brusc spre freză, ceea ce provoacă vibrații. Vibrațiile se manifestă prin suprafața necorespunzătoare din interiorul ferestrei, o deschidere mai mare decât cea specificată și un colț care nu mai este poziționat conform desenului.
Măsura de apărare este practică, nu ingenioasă: reducerea angajării radiale a frezei, menținerea frezei ascuțite și scurte, sprijinirea peretelui din spate acolo unde geometria permite și efectuarea tăierii finale a ferestrei pe ambele fețe ale plăcii, astfel încât pereții să fie încărcați uniform, nu doar tăiați dintr-o singură față.
Razele de racordare ale colțurilor sunt zonele în care plăcile subțiri se fisură
Un colț interior ascuțit reprezintă o concentrare de tensiune, iar oțelul inoxidabil martensitic tratat termic este mai sensibil la aceasta decât un oțel moale cu conținut scăzut de carbon. Sub sarcină, o fisură începe în colț și se propagă în grosimea peretelui. De aceea, raza de racordare a colțurilor ferestrelor trebuie specificată pe desen ca o cerință, nu ca o simplă conveniență, iar verificarea acestei raze pe prima piesă din serie și ulterior, la intervale regulate, este esențială, deoarece o sculă uzată sau ciobită produce în mod tăcut un colț mai ascuțit.
Al doilea motiv pentru care raza de racordare trebuie menținută este faptul că tratamentul termic are loc în apropierea acestei caracteristici. Dacă fereastra este decupată înainte de revenire, geometria colțului este supusă întregului ciclu termic; dacă este decupată ulterior, colțul este prelucrat într-un material deja dur, iar scula trebuie să fie capabilă să realizeze raza de racordare fără a o ciobi.
Cum au fost realizate suporturile, pas cu pas?
Pasul 1 – Prelucrarea grosolană a profilului, cu lăsarea unui adaos de prelucrare pentru o tăiere ulterioară
Suportul este prelucrat dintr-o bară de oțel 1Cr17Ni2, lăsându-se un adaos uniform pe ambele fețe ale plăcii verticale și pe flanșa de bază. Adaosul este menținut pentru tratamentul termic, nu pentru prelucrarea mecanică: tăietura ulterioară trebuie să poată elimina distorsiunea produsă de ciclul termic.
Pasul 2 – Răcire bruscă și revenire până la duritatea specificată în desen
Suportul semifabricat este supus întregului ciclu de răcire bruscă și revenire până la intervalul de duritate specificat în desen, ceea ce îi conferă rezistență la uzură și rezistență la deformare în exploatare.
Pasul 3 – Verificarea durității și înregistrarea locurilor unde a fost măsurată
Duritatea este verificată pe piesă, efectuându-se măsurători în mai multe locuri, astfel încât să se identifice eventualele zone moi, nu să se obțină o valoare medie care să le ascundă. Înregistrarea pozițiilor este esențială: o piesă care are duritatea corectă la capătul flanșei, dar este moale lângă fereastra de acces, reprezintă o problemă diferită de cea a unei piese care prezintă o duritate uniform scăzută.
Pasul 4 – Frezarea fețelor de referință după revenire
Fețele care localizează suportul sunt frezate după tratamentul termic, astfel încât planitatea măsurată de client este obținută printr-o tăiere efectuată pe un material care și-a încheiat deja deplasarea. Tăierea se realizează în treceri echilibrate pe ambele fețe ale plăcii, nu printr-o singură trecere profundă pe o singură față.
Pasul 5 – Frezați fereastra la dimensiunea și poziția specificate
Fereastra este frezată cu raza de racordare a colțurilor specificată, utilizând o angajare radială ușoară, astfel încât pereții să nu fie împinși spre exterior de scula de frezat. Acolo unde geometria permite, tăierea de finisare a ferestrei se efectuează din ambele fețe, pentru ca pereții să fie încărcați simetric și deschiderea să rezulte perfect dreaptă pe întreaga grosime.
Pasul 6 – Mențineți grosimea plăcii în jurul ferestrei
Grosimea plăcii, și în special grosimea pereților în jurul ferestrei, este menținută conform desenului, nu lăsată la dimensiunea inițială a semifabricatului, deoarece această grosime determină sarcina maximă pe care o poate suporta marginea ferestrei.
Pasul 7 – Îndepărtați bavurile și rotunjiți toate muchiile
Marginile ferestrelor, treptele de pe flanșa de bază și marginile conturului sunt deburburate, iar muchiile ascuțite sunt rotunjite. O burră termotratată la margine este dură și ascuțită și poate tăia mâinile persoanei care asamblează unitatea.
Pasul 8 – Inspectați piesa liberă pe o placă de control
Planitatea se verifică cu suportul liber de orice clește, pe o placă de control, împreună cu dimensiunea și poziția ferestrei, raza colțurilor, grosimea plăcii și înregistrarea durității. Ordinea este importantă: o valoare de planitate măsurată cu suportul fixat în clește nu reprezintă o valoare reală de planitate, ci doar o înregistrare a forței cu care a fost strâns cleștele.
Ce s-a măsurat în seria de 1.200 de bucăți?
| Bifa | Specificație | Verificat pe un lot de 1.200 de suporturi |
|---|---|---|
| Duritate | Interval conform desenului, fără zone moi | Verificat în mai multe locuri pe fiecare piesă și înregistrat |
| Suprafețe după revenire | Frezat după revenire, plan | Tăiat în treceri echilibrate pe ambele fețe ale plăcii |
| Planeitate, piesă liberă | Pe o placă de verificare, neînșurubată | Verificat cu suportul liber, nu în menghină |
| Ferestre | 18 × 12 mm, conform dimensiunii și poziției din desen | Piesa de asamblare a trecut ușor |
| Colțurile ferestrei | Rotunjit conform desenului | Raza verificată la prima piesă și periodic |
| Grosime placă | Conform toleranței din desen | Fixat în jurul ferestrei, precum și peste placă |
| Flană de bază | Parte inferioară plană, treaptă internă în poziție | Consolă așezată pe consolă fără basculare |
| Scală de temperatură | Eliminat, suprafață uniformă | Curățat în urma tăierii post-temperare |
| Margini | Debarat, muchiile ascuțite rotunjite | Niciun defect de tăiere raportat la asamblare |
Douăsprezece sute de console expediate în 24 de zile; clientul a raportat că consolele au fost așezate perfect plane pe suport, că fereastra a primit piesa de cuplare fără probleme și că nu au apărut fisuri în colțurile ferestrei în timpul utilizării.
Defecțiunea pe care am identificat-o în propriul nostru test pilot
Rularea noastră experimentală a produs console care au trecut testul de planitate pe mașină, dar au eșuat la testul pe placul de verificare, iar diferența a fost dispozitivul de fixare.
Stabilizasem tăierea finală cu placa fixată rigid pe o placă de prindere, pe baza raționamentului că o configurație rigidă produce o piesă rigidă. Nu este adevărat. Fiecare suport de probă arăta plan în dispozitivul de prindere, dar, după eliberarea acestora și verificarea lor în stare liberă, majoritatea s-au deformat înapoi cu mai mult decât toleranța admisă. Dispozitivul de prindere menținuse deformarea în poziție în timpul tăierii, iar materialul s-a relaxat într-o curbă imediat ce presiunea a fost eliminată.
Au intrat în producție două modificări, plus o modificare a inspecției. Presiunea de fixare a fost redusă la nivelul de care are nevoie, de fapt, tăierea, cu sprijin sub zona ferestrei, în loc de forță aplicată deasupra acesteia, astfel încât placa este poziționată, nu comprimată. Trecerea finală pe fiecare față a fost împărțită într-o tăiere preliminară ușoară și o tăiere finală, cu posibilitatea ca placa să stea nemișcată între ele, oferind materialului ocazia de a se deplasa înainte de ultima tăiere, nu după aceasta. Verificarea planității a fost mutată la o măsurare pe o masă de control neînchisă, ca criteriu de eliberare, modificare care ar fi detectat piesele de probă înainte chiar de ambalarea lor.
Între etapa de probă și cea de producție, rata de respingere datorită nesatisfacerii cerinței de planitate a scăzut de la vizibilă pe majoritatea pieselor la zero pe întreaga serie.
Trei secvențe pentru o placă subțire tratată termic, comparate
| Secvență | Modul în care se obține planitatea | Risc de deformare | Integritatea durității | Unde se încadrează |
|---|---|---|---|---|
| Strunjire preliminară, tratament termic, frezare finală | Se lasă un adaos pentru ciclul termic, apoi fețele de referință și fereastra sunt prelucrate pe materialul tratat termic | Scăzut, deoarece deplasarea are loc înainte de tăierile finale | Păstrat, deoarece tăierile finale sunt ușoare și piesa este deja la duritatea finală | Plăci subțiri și suporturi care trebuie să fie plane după tratament, traseul folosit aici |
| Frezează totul, tratează termic, apoi rectifică suprafața | Geometria este prelucrată întâi, iar planitatea este recuperată ulterior prin rectificarea unei fețe | Mediu: fereastra și pereții subțiri se deformează în timpul ciclului, iar rectificarea recuperează doar o față | Păstrat, dar o placă subțire dură este dificil de fixat pentru rectificare fără a repeta aceeași eroare de prindere | Piese care sunt plane doar pe o singură parte și suficient de groase pentru a rezista ciclului fără suport |
| Prelelucrează din semifabricat pre-întărit | Planeitatea nu este afectată deloc de un ciclu termic | Cea mai mică, deoarece nu există nicio etapă de prelucrare care să distorsioneze piesa | Stabilită de semifabricat, deci desenul trebuie să accepte starea livrată | Geometrie simplă într-un material deja dur, unde elementele prelucrate prin frezare nu necesită tăieturi lungi și subțiri |
Prima variantă costă mai mult pe piesă decât a doua, deoarece adaosul de prelucrare trebuie păstrat în timpul tratamentului termic și eliminat ulterior. La această consolă, pereții ferestrei au decis pentru noi: câțiva milimetri de perete în jurul unei deschideri nu vor rezista unui ciclu termic complet și nu se vor întoarce drepti.
Întrebări frecvente
De ce se îndoaie o placă frezată după călire și revenire?
Deoarece ciclul termic eliberează și rearanjează tensiunile interne din material, iar piesa se deformează ușor în timpul acestui proces. Dacă placa a fost deja prelucrată la dimensiunea finală, această deformare trebuie acceptată. Dacă s-a lăsat un adaos de prelucrare, deformarea este îndepărtată prin trecerile finale efectuate după tratament, motiv pentru care succesiunea operațiilor este mai importantă decât parametrii de prelucrare, în cazul unei piese subțiri.
Cât material trebuie lăsat pentru prelucrarea ulterioară după tratamentul termic?
Suficient pentru a elimina deformarea produsă de ciclu pe acea geometrie; în cazul unei plăci subțiri, această valoare se determină prin măsurare, nu prin formulă: tratați rularea experimentală ca o măsurare, verificați plăcile în stare neînchisă în menghină și stabiliți adaosul pe baza rezultatelor obținute. Un adaos prea mic lasă curbură în piesa finită; un adaos prea mare implică îndepărtarea unui material bun și o nouă redistribuire a tensiunilor.
De ce măsoară plăcile subțiri plan, atunci când sunt fixate în menghină, dar nu și după?
Deoarece forța de strângere este mai mare decât rigiditatea unei plăci subțiri, clema comprimă arcul în timpul măsurării. Valoarea afișată descrie clema, nu piesa. Planitatea oricărei piese subțiri trebuie verificată în stare liberă, pe o placă de control, iar piesa trebuie lăsată să se stabilizeze înainte de citirea finală, nu măsurată imediat după eliberare.
Reduce frezarea ulterioară tratamentului termic duritatea?
Nu, atâta timp cât tăierile finale sunt ușoare și căldura generată prin așchiere este controlată. Duritatea este stabilită de tratamentul termic, iar așchierea ulterioară elimină stratul superficial deformate fără a modifica proprietățile materialului de dedesubt. Riscul în prelucrarea post-tratament nu constă în pierderea durității, ci în spargerea marginilor dure sau a pereților subțiri; de aceea, tăierile ușoare și sculele ascuțite sunt mai importante aici decât în cazul materialelor moi.
Ce să includeți pe desenul dumneavoastră?
Șase linii rezolvă disputa privind planitatea unei plăci subțiri supuse tratamentului termic:
1. Indicați domeniul de duritate și precizați zona de pe piesă unde trebuie efectuată verificarea durității, astfel încât o zonă moale să nu poată rămâne necuferentă într-o medie.
2. Precizați că fețele de montare sunt prelucrate după tratamentul termic, în loc să lăsați această succesiune la latitudinea atelierului.
3. Indicați dimensiunea ferestrei, poziția acesteia și raza colțurilor sub formă de toleranțe, iar raza să fie specificată ca o cerință, nu ca o notă.
4. Indicați grosimea plăcii și a pereților cu o toleranță, deoarece această grosime determină rigiditatea marginii ferestrei.
5. Specificați planitatea piesei în stare liberă și denumiți baza de referință; menționați explicit că verificarea se face fără fixare.
6. Precizați ce este acceptabil pe suprafața tratată: dacă culorile de oxid ale revenirii trebuie eliminate sau dacă o suprafață tratată, neprelucrată, este acceptabilă pe fețele nefuncționale.
O placă subțire tratată termic reprezintă, în același timp, o problemă de prelucrare mecanică și o problemă de tratament termic; cele două se potrivesc doar atunci când secvența este planificată înainte de prima tăiere. Dacă alegeți corect adaosul de prelucrare, ordinea tăierilor și verificarea în lipsa fixării, restul este frezare obișnuită: o placă care rămâne plană, o ferestră care acceptă piesa de asamblare și colțuri care nu vor iniția nicio fisură.






